Briefieng de presă: Apel pentru Transparență și Acțiuni Legale Împotriva Monopolului în Industria Metalurgică a Republicii Moldova

Într-un briefing recent, Arina Spataru, președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) din Republica Moldova, a adus în atenția publicului și autorităților nereguli grave în industria metalurgică a țării. Arina Spătaru a vorbit despre o insustrie aparent monopolizată și practici neconcurențiale ce afectează economia Moldovei.

„Este vital să adresăm aceste probleme acum, în contextul în care Moldova își propune o integrare mai strânsă în Uniunea Europeană”, a subliniat Arina Spătaru. Ea a făcut referire la situația Uzinei Metalurgice de la Râbnița și la compania BPM, care, conform declarațiilor sale, beneficiază de un avantaj incorect datorită relațiilor preferențiale și practicilor anticoncurențiale.

Arina Spataru a evidențiat că aceste practici nu numai că subminează concurența loială pe piața internă, dar și contribuie la consolidarea influenței politice și economice din Transnistria, sub masca unor afaceri legitime. „Aceste ilegalități au un impact direct asupra prețurilor și accesului la resurse pentru companiile de construcții moldovenești și, în cele din urmă, asupra consumatorilor”, a spus Spataru.

Președinta ALDE a solicitat o investigație amănunțită asupra acestor practici și a cerut aplicarea legilor antitrust și a celor de concurență pentru a restabili un mediu de afaceri echitabil. „Este esențial ca autoritățile să intervină și să asigure că legislația națională și standardele europene sunt respectate”, a adăugat ea.

Arina Spataru a îndemnat și cetățenii să se informeze și să se implice în acest proces, subliniind importanța transparenței și responsabilității în sectorul public și privat. „Doar printr-un efort comun și vigilentă putem asigura un viitor mai bun pentru economia Moldovei”, a concluzionat ea.

Partidul ALDE se dedică consolidării unui mediu de afaceri sănătos și echitabil, unde toți antreprenorii au oportunități egale de succes, liber de influențe monopoliste și practici neconcurențiale. Acest angajament reflectă viziunea ALDE pentru o economie moldovenească diversificată și competitivă.

Textul Briefingului poate fi vazut aici.

Citește și următoarele articole

ALDE invită toate formațiunile politice democratice din Republica Moldova să participe la o rundă de consultări și dezbateri cu privire la elaborarea și semnarea unei declarații comune...
Lupta împotriva corupției este mai mult decât o prioritate politică. Este singura cale spre o societate dreaptă, spre...
Arina Spătaru, președinta ALDE, a susținut astăzi o conferință de presă, argumentând că lipsa unui cadru legal bine definit..

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu