ALDE lasează petiția națională: Cerem Guvernului garantarea tarifului maxim de 10 lei la gaze naturale

Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) solicită Guvernului să garanteze, pentru următoarele 6 luni, un tarif maxim de 10 lei pe metrul cub de gaze naturale pentru consumatorii casnici și ajustarea proporțională a tarifelor pentru consumatorii economici din categoria afacerilor mici și mijlocii.

În cadrul unui briefing de presă, președinta ALDE, Arina Spătaru, a cerut ca să fie exclusă conducerea Moldovagaz din procesul de stabilire a tarifului la gazele naturale, pentru a evita ca banii cetățenilor să fie folosiți în continuare pentru a acoperi inginerii financiare.

„Dincolo de dezbaterile juridice, cel mai important aspect pe care îl constatăm cu îngrijorare este faptul că acest audit demonstrează negru pe alb că Moldovagaz a fost și încă poate fi o gaură neagră pentru sute de milioane de dolari. Sacrificiile moldovenilor din toate iernile au fost și sunt folosite doar pentru îmbogățirea exponenților Gazprom și a complicilor acestora de la Chișinău.”, a declarat președinta ALDE, Arina Spătaru

Președinta ALDE a subliniat faptul că deși prețul de achiziție a gazelor naturale procurate de Energocom s-a redus la aproximativ 450 de dolari pentru mia de metri cubi, în facturi tariful rămâne neschimbat, iar consumatorii achită în continuare 18 lei, dublu față de prețul de achiziție.

În logica managementului Moldovagaz, reflectat de raportul de audit, nimeni nu poate garanta că aceste profituri nu au fost deja direcționate pentru a acoperi alte găuri financiare, care nu au nimic în comun cu interesul cetățenilor. Iată de ce este imperios necesar ca fiecare leu redus din prețul de achiziție să nu mai producă profituri la Moldovagaz și să fie transferat către consumatori, exact în perioada în care resursele financiare sunt cele mai necesare pentru familii – în sezonul rece.”, a subliniat Arina Spătaru

Arina Spătaru a mai menționat că prețurile fixe, inclusiv cele compensate de guvern, pentru consumatorii casnici și afacerile mici și mijlocii sunt o prioritate recomandată de comisia europeană, iar singura formulă decentă de abordare a crizei energetice trebuie să aibă ca obiectiv protejarea cetățenilor Republicii Moldova și susținerea afacerilor care generează locuri de muncă.

„Atunci când garantăm un tarif de 10 lei, cetățenii pot să direcționeze din bugetul familiei mai mulți bani pentru consum. În acest fel se întorc mai mulți bani în economia locală, în toate sectoarele de activitate, mărind inclusiv încasările buget. Dacă actualei guvernări nu-i ajunge competența să identifice metodele legale și resursele bugetare pentru această decizie, ALDE va oferi, la cerere, întreg suportul și expertiza necesare.”, a declarat Arina Spătaru

În sprijinul acestei inițiative, ALDE va mobiliza cetățenii Republicii Moldova, deoarece doar aceștia au dreptul să decidă în ce direcție sunt cheltuite resursele bugetare, creditele și granturile oferite de partenerii externi.

Unitatea ALDE de Gestionare a Crizei Naționale a lansat petiția națională: “Cerem guvernului garantarea tarifului maxim de 10 lei la gazele naturale”. Petiția poate fi semnată online AICI.

De asemenea, începând de vineri, 15 septembrie, ALDE va instala corturi în localități de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, unde cetățenii vor putea semna fizic petiția și se vor putea informa suplimentar pe marginea acestui subiect.

Citește și următoarele articole

ALDE face apel la cetățenii Republicii Moldova pentru o mobilizare exemplară la turul doi al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța...
Votul nostru din 20 octombrie a fost o dovadă a angajamentului ferm pentru un viitor european. În fața atacurilor repetate, încercărilor de a destabiliza procesul democratic și...
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) mulțumește tuturor cetățenilor care au votat DA la Referendumul din 20 octombrie.

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu