ALDE îndeamnă PAS să doneze: „Aceasta donație este legală, morala și democratică”

ALDE îndeamnă PAS să doneze: „Aceasta donație este legală, morala și democratică”

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) din Republica Moldova a adresat o scrisoare deschisă către membrii Consiliului Politic al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), solicitând efectuarea unei donații către ALDE pentru susținerea pluralismului politic și a echilibrului în arena politică din țară. Această inițiativă vine ca răspuns la alocațiile financiare generoase primite de PAS din partea statului, care, conform ALDE, depășesc cu mult nevoile reale ale unui partid politic.

Președinta ALDE, Arina Spătaru, împreună cu echipa, a subliniat că donația poate fi realizată  în conformitate cu prevederile legale stipulate în Legea nr. 294/2007 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

„Pluralismul politic este fundamentul unei democrații sănătoase, iar respectarea legii este imperativul nostru comun. Prin această solicitare către PAS, ne angajăm ferm în susținerea valorilor democratice și în promovarea echilibrului și transparenței în viața politică a Republicii Moldova.” – Arina Spătaru, președinta ALDE

În scrisoare, ALDE argumentează că această donație este necesară pentru a asigura echilibrul și pluralismul politic în Republica Moldova, precum și pentru a sprijini activitatea și reprezentarea ALDE în instituțiile statului. De asemenea, se menționează că suma alocată PAS de către stat ar putea fi folosită pentru a îmbunătăți viața oamenilor și a investi în domenii cheie precum sănătatea, educația și infrastructura.

ALDE subliniază că donația propusă este legală, morală și democratică, respectând principiile de legalitate, transparență și independență a partidelor politice. În finalul scrisorii, se solicită un răspuns din partea PAS în termen de 10 zile.

Citește și următoarele articole

ALDE invită toate formațiunile politice democratice din Republica Moldova să participe la o rundă de consultări și dezbateri cu privire la elaborarea și semnarea unei declarații comune...
Lupta împotriva corupției este mai mult decât o prioritate politică. Este singura cale spre o societate dreaptă, spre...
Arina Spătaru, președinta ALDE, a susținut astăzi o conferință de presă, argumentând că lipsa unui cadru legal bine definit..

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu