De Ziua Limbii Române, echipa ALDE a vizitat Casa Muzeu „Alexei Mateevici”

De Ziua Limbii Române, echipa ALDE a vizitat Casa Muzeu „Alexei Mateevici”. Am fost să aducem un omagiu celui care ne-a lăsat un exemplu de viață dedicată neamului nostru. Scriitor, poet și preot de vocație, Alexei Mateevici ne-a inspirat, prin creația lui, dragostea adevărată față de limba română și de țară.

Cu această ocazie, Arina Spătaru, președinta ALDE, a ținut un discurs:

„Am venit să aducem un omagiu omului care ne-a lăsat un exemplu de viață dedicată neamului nostru. Aducem un omagiu celui care a scris poezia pe care ne intonam imnul, poezia care ne definește ca popor – Limba Noastră.

Și am venit aici ca să ne întărim în credința că limba în care s-au rugat bunicii și străbunicii noștrii noștri e taina care ne ține legați sufletește de toți care vorbesc aceeași limba de-o parte și de alta a Prutului, de-o parte și de alta a Nistrului. Că am primit graiul nostru în dar, cu dragoste, de la bunicii și părinții noștri împreună cu credința noastră strămoșească.

Și tot aici am venit să subliniem că sărbătoarea limbii române e de fapt omagiu adus celor care au vorbit și vorbesc limba română. Gândurile noastre bune se îndreaptă către toți care vorbesc și au păstrat limba română la Chișinău, la Comrat, la Tiraspol și oriunde pe întreg cuprinsul Republicii Moldova.

Dar de asemenea nu uităm și de cei care vorbesc românește la Cernăuți, la Balta, la Cetea Albă, la Ismail, la Vidin, la Novisad, la Ghiula, la Apșa. Nu-i uităm nici pe cei care mai vorbesc română în satele moldovenești din Caucaz, Kazahstan sau din Siberia.

Și ne aducem aminte de limba noastră vorbită de rudele noastre, ale tuturor, în atâtea țări străine unde au plecat goniți din țara lor de sărăcie, corupție și nedreptate.

Aducem azi un omagiu celor care au păstrat și păstrează limba română în viața lor de zi cu zi, la muncă, e stradă, acasă în familie și mai ales în rugăciunile lor.

Limba română e limba tragediei noastre, ca popor lovit de atâtea ori în istorie dar și limba înalțării noastre ca popor, care după toate încercările încă putem sta astăzi aici și spune: La mulți ani limba noastră cea romană!

Pentru că azi noi nu celebram existența limbii române că fonemen lingvstic – ci dreptul nostru lăsat de Dumnezeu de a vorbi limba noastră română acasă la noi!

Să-i păstrăm veșnică memorie marelui poet!

Citește și următoarele articole

Președinta ALDE, Arina Spătaru, a fost prezentă astăzi la ceremonia de deschidere a noului an școlar la gimnaziul din Trușeni, la invitația directoarei...
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat oficial Partidul Politic ALDE în calitate de concurent electoral pentru referendumul...
Partidul Politic ALDE anunță că mâine, 30 august 2024, la ora 11:00, va depune actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrarea...

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu