ALDE a sărbătorit Ziua Limbii Române dăruind cărți din literatura română tuturor doritorilor

De Ziua Limbii Române, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) a dăruit cărți, pentru copii și maturi, vizitatorilor Grădinii Publice Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, cu îndemnul  să descopere frumusețea și bogăția limbii române prin lectură.

Câteva sute de oameni, care au venit la cortul ALDE , au primit în dar cărți scrise de Grigore Vieru, Mihai Eminescu, Vladimir Beșleagă, Iulian Filip, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu și alți scriitori de valoare.

Președinta ALDE, Arina Spătaru, a subliniat faptul că Ziua Limbii Române trebuie să fie o sărbătoare a dăruirii, așa cum limba pe care o vorbim am primit-o în dar de la înaintașii noștri și o transmitem cu dragoste urmașilor.

„Dăruim cărți în limba română, în limba care ne amintește mereu cine suntem, de unde venim și încotro mergem ca popor. În limba în care știm că nu suntem întâmplători pe acest pământ, dar că avem o țară și o istorie. Pentru că indiferent ce ne-a adus și ne va aduce istoria și vremurile complicate pe acest pământ, vom spune mereu, în limba română, că suntem acasă, aici, în Republica Moldova”, a declarat președinta ALDE, Arina Spătaru

Cărțile au fost cumpărate din bani personali de către mai mulți membri ALDE, care au vizitat Salonul de carte Bookfest.

Totodată, membrii ALDE au depus flori la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău.

Evenimentul de la Chișinău va fi urmat de o ceremonie de comemorare la Casa memorială “Alexei Mateevici ” din satul Zaim, raionul Căușeni, organizată de membrii ALDE, pentru a aduce un omagiu destinelor dedicate limbii și credinței strămoșești.

Citește și următoarele articole

Partidul ALDE condamnă ferm schema de finanțare impusă de Federația Rusă și regimul separatist de la Tiraspol, care obligă Guvernul Republicii Moldova...
Duminică, 9 februarie, a avut loc evenimentul "Rolul Femeilor și Tinerilor în Procesul de Integrare Europeană a Republicii Moldova", organizat de ALDE...
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) își exprimă profunda îngrijorare cu privire la inițiativa Guvernului Republicii Moldova de a fuziona Procuratura Anticorupție...

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu