Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) a fost înregistrat la Agenția Servicii Publice.

ALDE a fost înregistrat în lista partidelor politice din Republica Moldova la data de 21 august 2023. Formațiunea politică este condusă de Arina Spătaru, parlamentară în Legislatura a X-a.

„ALDE își asumă rolul de catalizator în consolidarea unei forțe politice pro-europene autentice, care să readucă Republica Moldova în albia legalității, prosperității și democrației. Așa cum am anunțat anterior, ALDE va participa plenar la alegerile locale din toamna anului 2023, iar în acest proces vom promova oameni și echipe competente, care vor demonstra capacitate pentru realizarea schimbărilor așteptate de toți cetățenii.”, a menționat președinta ALDE, Arina Spătaru.

Amintim că ALDE a apărut pe scena politică din Republica Moldova pe 5 august 2023, în urma congresului al III-lea al Partidului Acțiunea Democratică, care a operat modificările corespunzătoare la statutul și programul politic, inclusiv a fost schimbată denumirea formațiunii în Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa. ALDE este un partid de centru-dreapta din Republica Moldova, cu vocație europeană și doctrină liberal conservatoare modernă.

Citește și următoarele articole

Au trecut mai bine de 2 ani de când am participat la investigația sub acoperire care a scos la iveală cea mai mare schemă de finanțare ilegală a politicii din Republica Moldova.
ALDE Moldova își exprimă profunda îngrijorare și indignare față de încălcările flagrante ale legislației, săvârșite în cadrul ședinței Consiliului Raional Sângerei din data de 30 octombrie 2025
Partidul Politic ALDE Moldova a organizat astăzi o conferință de presă în fața Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul căreia a fost prezentat Proiectul ...

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu