Declarația Politică a Congresului al III-lea al Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa constată cu profundă îngrijorare degradarea gravă în toate sferele de activitate de la justiție și siguranța cetățenilor până la economie, medicină și protecție socială în Republica Moldova și cheamă întreaga societate la mobilizarea totală pentru a readuce țara noastră în albia legalității, prosperității și democrației.


Subliniem că lipsa evidentă de competență a actualei guvernări suprapusă peste interesele meschine de partid au dus la blocarea reformelor, sărăcirea populației la un nivel record, degradarea încrederii în instituțiile statului și la o depopulare fără precedent a Republicii Moldova.


Respingem categoric exploatarea emoțională de către guvernare a războiului nedrept declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei pentru a acoperi propriile fărădelegi și erori și pentru a confisca dreptul la libera exprimare a cetățenilor care le-au oferit acest mandat.

Constatăm că administrarea iresponsabilă și lipsită de eficiență a politicii monetare a generat o inflație fără precedent în istoria recentă, mult peste indicii înregistrați în țările vecine.


Abordarea crizei energetice într-un mod complet incompetent precum și refuzul categoric al conducerii PAS de a-și asuma responsabilitatea pentru impactul social și economic grav cauzat de erorile admise în acest proces, demonstrează clar și irevocabil că această guvernare este iremediabil compromisă și nici o
remaniere mimată nu poate îmbunătăți această situație. Transformarea reformei în justiție într-un circ mediatic și o reglare de conturi atât în interiorul PAS cât și intre forțe oculte din segmentul interlop arată clar și fără echivoc că promisiunea centrală care a propulsat PAS la guvernare a fost compromisă total, iar actualul partid de guvernare nu mai are mandatul moral pentru a conduce această țară.


În ciuda oportunității istorice oferite Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, în contextul războiului din Ucraina, actuala guvernare continuă să se prezinte cu temele nefăcute, admițând întârzieri majore pe mai multe capitole din acest proces. Mai mult, considerăm că asocierea PAS cu integrarea europeană este deja nocivă și cetățenii încep să confunde acest proces istoric esențial pentru țara noastră cu atributele guvernării actuale: incompetență, ipocrizie și lipsă de responsabilitate.


În virtutea celor constatate mai sus, congresul ALDE cheamă cetățenii la implicarea deplină în procesul politic și mobilizarea totală pentru consolidarea unei forțe pro europene autentice, care să readucă Republica Moldova în albia normalității.


ALDE își asumă rolul de catalizator în acest proces, își declară deplina deschidere la dialog cu toate forțele politice pro europene, experți din diferite domenii și reprezentanți ai societății civile și va prezenta o cetățenilor o ofertă politică solidă și un pol de putere în cadrul căruia să se poată regăsi nemulțumirea legitimă și consolida voința populară de a schimba această guvernare care a eșuat.


Facem apel către partenerii externi de dezvoltare să monitorizeze cu mai mare atenție și mai puțină încredere acțiunile actualei guvernări și subliniem că susținerea necondiționată și profund nemeritată oferită de ambasadele europene partidului aflat la putere poate compromite chiar vectorul pro european al Republicii Moldova.


Declarăm că ALDE va participa plenar la alegerile locale din toamna anului 2023, inclusiv la alegerile generale ale primarului municipiului Chișinău. În acest proces vom promova oameni și echipe competente care să ofere la nivelul administratei publice locale suportul necesar cetățenilor și care pot demonstra capacitatea și competența necesară schimbărilor pe care le așteaptă oamenii.


Așa să ne ajute Dumnezeu!


Chișinău, 5 August 2023

Citește și următoarele articole

În contextul recentelor declarații ale prim-ministrului Dorin Recean privind demisia unor oficiali din sectorul energetic, ALDE consideră
Arina Spătaru, lidera Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) din Republica Moldova, a transmis un mesaj oficial de susținere pentru doamna Elena Lasconi...
ALDE invită toate formațiunile politice democratice din Republica Moldova să participe la o rundă de consultări și dezbateri cu privire la elaborarea și semnarea unei declarații comune...

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu