ALDE Denunță Comportamentul Sexist și Anti-European al Unui Consilier PAS: Solicită Scuze Publice

Respectul și corectitudinea sunt valori fundamentale, mai ales în contextul promovării Referendumului PRO-Europa. În perioada 1-3 iulie 2024, coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Pierre-Alain Fridez și Zanda Kalniņa-Lukaševica, s-au aflat într-o vizită de documentare în Republica Moldova. Aceasta a vizat evoluțiile politice recente, pregătirea pentru alegerile prezidențiale și a referendumului constituțional, precum și implementarea votului prin corespondență.

Pentru că nu toate partidele politice din Republica Moldova au șanse să interacționeze cu reprezentanții APCE, noi, ALDE, ne adresăm public către coraportori: “Prin comportamentul unor exponenți politici, PAS transformă Referendumul Constituțional PRO-Europa într-o campanie agresivă ANTI-Europa.”

ALDE este ancorat plenar în procesul de Integrare Europeană a RM. Zilnic contribuie nemijlocit la lupta împotriva corupției și cea de dezoligarhizare. Însă, prima dezbatere publică pe marginea Referendumului pentru Europa, la care a participat președinta ALDE, Arina Spătaru, a confirmat îngrijorarea noastră. Încă în luna martie am declarat (prin Manifestul înaintat către președinta țării, Maia Sandu).

Ne referim la incidentul care a avut loc în studioul eSP pe data de 13 iunie 2024. La aceste dezbateri a participat consilierul municipal PAS, Iurie Beșliu, care a avut un comportament violent în raport cu lidera ALDE. La toate argumentele aduse de către Arina Spătaru, Iurie Beșliu a găsit un singur răspuns: doamna Spătaru ia banii de la Șor. După ce a finalizat transmisiunea live, lidera ALDE s-a adresat lui Iurie Beșliu cu o întrebare pertinentă: “De unde această siguranță că sunt finanțată de către Șor?” La care Iurie Beșliu s-a aplecat la urechea președintei Arina Spătaru și i-a răspuns într-un mod josnic, sexist și denigrator în limba rusă: “зато я знаю у кого ты с…шь!”

Da. În limba ocupanților care violau femeile basarabence; în limba ocupanților care duceau preoții și intelectualii în Siberia; în limba ocupanților pe care vedem că unii exponenți PAS au moștenit-o și o instrumentează cu iscusință în campania “pro Europa”.

Prin prezenta, ne adresăm coraportorilor Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Pierre-Alain Fridez și Zanda Kalniņa-Lukaševica, prin care denunțăm comportamentul consilierului municipal Iurie Beșliu, pe care îl catalogăm ca:

  1. Atac la persoană.
  2. Intimidarea martorului principal la cel puțin cinci dosare de finanțare ilegală a partidelor politice din partea grupului infracțional “Șor”.
  3. Atac la democrație, pluripartidism și libera exprimare.
  4. Instigare la ură prin discurs sexist înjositor, care atacă direct și lezează demnitatea umană.
  5. Zădărnicirea muncii instituțiilor cum ar fi CNA, SIS și PA în lupta cu corupția și dezoligarhizarea.
  6. Monopolizarea ideii integrării europene de către partidul de guvernare PAS prin înțelegeri pe sub masă cu media finanțată din fonduri europene, folosirea resurselor administrative și a banilor cetățenilor europeni și moldoveni pentru a promova partidul de guvernare.
  7. Promovarea condițiilor inechitabile pentru partidele politice pro-europene, finanțate corect în raport cu partidul de guvernare, ca o normalitate.
  8. Atac la valorile pe care le promovează UE în Republica Moldova.

Îndemnăm coraportorii să noteze acest incident major, care este un semnal pentru partenerii noștri de dezvoltare că sub paravanul integrării europene, unii exponenți ai partidului de guvernare PAS sfidează valorile europene și legislația Republicii Moldova. Solicităm scuze publice din partea consilierului municipal PAS, Iurie Beșliu, pentru ca astfel de mesaje sexiste – condamnabile și sancționabile conform legislației – să nu fie repetate nici în spațiul public, nici în spațiul privat.

Emisiunea poate fi privită aici:

Citește și următoarele articole

Arina Spătaru, lidera Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) din Republica Moldova, a transmis un mesaj oficial de susținere pentru doamna Elena Lasconi...
ALDE invită toate formațiunile politice democratice din Republica Moldova să participe la o rundă de consultări și dezbateri cu privire la elaborarea și semnarea unei declarații comune...
Lupta împotriva corupției este mai mult decât o prioritate politică. Este singura cale spre o societate dreaptă, spre...

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu