Apelul ALDE pentru turul II: Să salvăm parcursul european al Republicii Moldova

Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) lansează un apel către cetățenii Republicii Moldova pentru o mobilizare exemplară la turul doi al alegerilor prezidențiale, cu scopul de a proteja parcursul european al țării. Sub titlul „Apelul ALDE pentru turul II: Să salvăm parcursul european al Republicii Moldova”, ALDE subliniază importanța votului ca act de apărare a stabilității și viitorului european.

Apelul ALDE cuprinde cinci motive clare pentru a ieși la vot și a susține parcursul european al țării:

  • Asigurarea unui viitor european, înscris în Constituție, prin validarea de urgență a Referendumului din 20 octombrie, în care cetățenii și-au exprimat dorința fermă de a urma drumul european;
  • Combaterea corupției și influențelor externe, care amenință procesul democratic și riscă să submineze aspirațiile pro-europene;
  • Stabilitatea politică prin colaborare națională, ALDE îndemnând la unitate și la formarea unui Guvern al Unității Europene, dedicat interesului național;
  • Demonstrarea puterii cetățenilor, subliniind că viitorul Moldovei este în mâinile celor care își apără drepturile și votează pentru progres;
  • Rolul esențial al presei ca putere a patra – un apel către instituțiile media să informeze corect și să vegheze la transparența procesului electoral.

Arina Spătaru, președinta ALDE, a subliniat: „Aceste alegeri sunt mai mult decât o competiție politică – sunt un test pentru capacitatea noastră de a ne apăra valorile democratice și de a garanta un viitor european pentru Moldova. Votul fiecăruia contează acum mai mult ca niciodată.”

Prin acest apel, ALDE îndeamnă fiecare cetățean să contribuie la protejarea viitorului european și la construirea unei Moldove europene, moderne și prospere.


Întreg manifestul în puteți citi aici:

„Dragi cetățeni pro-europeni,
Suntem în fața unui moment istoric, unul în care fiecare vot contează pentru a asigura viitorul european al Republicii Moldova. Alegerile prezidențiale nu sunt doar o alegere între candidați, ci o alegere între două viziuni diametral opuse: una care ne apropie de Europa și ne deschide calea către prosperitate și securitate, și alta care ne îndepărtează de acest drum. Vă chem să ne mobilizăm exemplar pentru turul doi, să ne facem vocea auzită și să arătăm că viitorul Moldovei este european.

Iată cinci motive esențiale pentru care trebuie să ne unim și să apărăm parcursul european:

  1. Pentru a apăra viitorul nostru european, înscris în Constituție – Votul nostru din 20 octombrie a transmis un mesaj clar: Moldova vrea Europa. Însă este esențial ca Curtea Constituțională să valideze de urgență acest referendum pentru a întări parcursul european în Constituție și a proteja drumul nostru de viitoare amenințări și schimbări politice.
  2. Pentru a bloca influențele și corupția care amenință democrația – Vedem cum forțele care ne trag înapoi se coalizează rapid și eficient, folosind metode ilegale pentru a corupe alegătorii și a influența rezultatul votului. Deși ALDE a avertizat autoritățile despre aceste amenințări cu mult timp în urmă, răspunsul a fost lent și inadecvat. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de instituții puternice care să apere integritatea procesului electoral și de cetățeni vigilenți care să respingă aceste încercări.
  3. Pentru a susține stabilitatea politică prin colaborare națională – Văd cum PAS continuă să refuze dialogul cu partidele pro-europene, deși în străinătate au stat la masă cu cei mai influenți lideri internaționali. Îi întreb direct: de ce nu pot găsi același curaj să discute și cu liderii locali din Republica Moldova? Un guvern al Unității Europene este esențial pentru a garanta stabilitatea și sprijinul larg în parcursul nostru european.
  4. Pentru a demonstra că poporul are puterea reală – Lozinci precum „Nu pot ei fura cât putem noi vota” sunt efective doar dacă sunt susținute prin acțiuni concrete. Puterea noastră este în unitatea și determinarea de a lupta pentru un viitor mai bun, iar aceasta nu se manifestă prin mesaje sterile, ci prin participarea activă la procesul electoral și prin vigilența față de încercările de manipulare.
  5. Pentru a încuraja presa, puterea a patra, să vegheze la transparență – Adresez un apel către jurnaliști și instituțiile de presă să fie vigilenți, să informeze corect și să dezvăluie toate încercările de intimidare, corupție și manipulare care au loc. Rolul presei este vital în aceste momente, pentru a arăta realitatea și a proteja viitorul Moldovei. Este timpul să tragem un semnal de alarmă pentru cei care ignoră riscurile și ezită să își asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă.

Adresare către conducerea PAS și susținătorii acesteia:
Dragi colegi din PAS, alegerile prezidențiale sunt un test al maturității politice și al responsabilității naționale. De-a lungul a patru ani, ați purtat discuții și negocieri cu lideri din întreaga lume pentru a susține parcursul european al Moldovei. Dar oare nu este momentul să stați la aceeași masă și cu liderii partidelor locale din Republica Moldova? Cum poate fi garantată unitatea și prosperitatea unei țări când refuzăm să discutăm cu cei care au alte perspective, dar aceeași viziune pro-europeană?

Vă chem să lăsați orgoliile deoparte și să înțelegeți că în joc nu este doar un mandat, ci viitorul întregii Republici Moldova. Avem nevoie de un guvern al Unității Europene, cu miniștri competenți, care să lucreze împreună pentru interesul național, fără a risca să piardă sprijinul cetățenilor din cauza unor numiri discutabile.


Către Curtea Constituțională:
Vă solicităm să validați în regim de urgență rezultatele Referendumului Constituțional, astfel încât drumul european al Republicii Moldova să fie consfințit în Constituție cât mai rapid posibil. Acest pas va oferi stabilitate și va garanta că parcursul european nu va putea fi subminat de niciun alt interes politic. Consfințirea în Constituție a acestui drum va fi cea mai mare protecție pe care o putem oferi cetățenilor noștri și generațiilor viitoare.


Dragi cetățeni, vă chem să participați la turul doi de alegeri cu același entuziasm și determinare ca la referendum. Să demonstrăm că Moldova își dorește un viitor stabil, european și prosper. Viitorul Moldovei este în mâinile noastre – să ne mobilizăm pentru o țară puternică, demnă și unită în familia europeană!”

Citește și următoarele articole

Lupta împotriva corupției este mai mult decât o prioritate politică. Este singura cale spre o societate dreaptă, spre...
Arina Spătaru, președinta ALDE, a susținut astăzi o conferință de presă, argumentând că lipsa unui cadru legal bine definit..
Votul nostru din 20 octombrie a fost o dovadă a angajamentului ferm pentru un viitor european. În fața atacurilor repetate, încercărilor de a destabiliza procesul democratic și...

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu