ALDE Moldova cere Parlamentului să adopte de urgență Legea privind funcționarea limbii române – prioritate zero națională!

Partidul Politic ALDE Moldova a organizat astăzi o conferință de presă în fața Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul căreia a fost prezentat Proiectul de Lege privind funcționarea limbii de stat – limba română – pe teritoriul Republicii Moldova.

Inițiativa legislativă are ca scop asigurarea aplicării unitare a limbii române în toate domeniile vieții publice, în conformitate cu articolul 13 din Constituție și Hotărârile Curții Constituționale nr. 36/2013 și nr. 4/2021, care confirmă că limba română este unica limbă oficială a statului.

„Limba română nu este doar un mijloc de comunicare, ci fundamentul identității și demnității noastre naționale. Este timpul ca statul să-și respecte propriul simbol de unitate și să asigure aplicarea reală, nu doar formală, a limbii române în toate instituțiile publice”, a declarat Arina Spătaru, președinta ALDE Moldova și autoarea proiectului.

Proiectul de lege prevede:

  • utilizarea obligatorie a limbii române în administrație, justiție, educație, cultură și mass-media;
  • obligativitatea cunoașterii limbii române pentru toți funcționarii publici;
  • instituirea Fondului Național pentru Promovarea Limbii Române, destinat finanțării programelor educaționale și culturale;
  • un termen de 24 luni pentru implementare;
  • sancțiuni pentru instituțiile care refuză aplicarea legii.

În cadrul conferinței, ALDE a subliniat că adoptarea acestei legi reprezintă o datorie istorică și un pas concret spre consolidarea statalității și a parcursului european al Republicii Moldova, în deplină concordanță cu valorile și standardele Uniunii Europene.

„Nu cerem privilegii pentru nimeni, ci respect pentru limba română – limba fiecărui cetățean al acestei țări. Deputații au ocazia să arate că servesc interesul național și european al Republicii Moldova”, a adăugat Arina Spătaru.

ALDE Moldova îndeamnă deputații din toate fracțiunile parlamentare să voteze proiectul de lege, considerându-l un act de responsabilitate, unitate și respect față de istoria și viitorul țării.

Citește și următoarele articole

ALDE Moldova denunță încercarea Consiliului Raional Sîngerei de a valida prin vot politic o numire ilegală în funcția de Șef al Secției Cultură, în persoana lui Dionisie Cobîlaș, candidat care nu...

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu